Introducere
A vorbi despre « calitatile preotului contemporan » in lumea care traim, « lume supusa schimbarilor si secularizarii, si in care persoana si personalitatea preotului trebuie sa fie factori de transformare si de sfintenie a ei » [1] cred ca este un lucru cam dificil mai ales daca vrem sa le expunem doar intr-o ora de seminar. De aceea am crezut de cuviinta ca sa nu insist asupra tuturor calitatilor preotului contemporan, ci doar asupra celor care mi s-au parut ca ne lipsesc si care din putina mea experinta pastorala am putut sa le observ beneficiile sau urmarile nefaste atunci cand au lipsit.
Mi-am ales tema mai sus mentionata pentru a raspunde la doua intrebari si anume : daca suntem forte multi preoti duhovnici de ce se aude cat mai rar de adevaratii duhovnici ? Si a doua intrebare : Ce ar trebui sa faca un preot slijitor tanar, fara expierenta pastorala, sa fie apreciat de comunitatea in care traieste, ca duhovnicul bun care ii conduce pe calea mantuirii ?
1.Calitatile preotului duhovnic (generalitati)
Preotul trebuie sa fie constient dintru inceput ca cea mai temeinica invatatura ce o poate da credinciosilor sai este insasi pilda vietii sale.In calea misiunii preotesti vom intalni la tot pasul suferinte sufletesti si trupesti, lipsuri, chinuri, boli,pacate, oameni credinciosi si necredinciosi, rataciti, patimasi, inganfati, indiferenti etc.toti acestia au nevoie de adevar, de dreptate, de dragoste, de trezire prin lumina lui Hristos ; ca stiu, ca nu stiu, ca doresc sau nu, mai devreme sau mai tarziu au nevoie de preot. Acesti oameni trebuie castigati pentru Hristos. De aceea, restaurarea omului, izbavirea, mantuirea lui sunt definite ca acte ale dragostei lui Dumnezeu, venite prin lucrarea harica a preotului.
Asa cum mantuirea adusa de Domnul nostru Iisus Hristos este un act al dragostei lui Dumnezeu fata de oameni, tot asa lucrul central al misiunii preotului, actul de frunte al ostenelilor sale este dragostea. Sf. Ioan Gura de Aur zice ca daca preotii suporta atat de mult nepriceperea oamenilor in toate, este pentru ca ei ii iubesc pe acestia nemasurat de mult.
Sa ascultam cu atentie cat de frumos comenteaza Sfantul Ioan Gura de Aur convorbirea dintre Domnul nostru Iisus Hristos si Petru : ,, Hristos, vorbind cu Petru, verhovnicul apostolilor, l-a intrebat : ,, Petre, Ma iubesti ?’’.Petru i-a marturisit ca da. Hristos atunci a adaugat : ,,Daca Ma iubesti, pasoreste oile Mele !’’(In.21.15-17). Invatatorul il intreaba pe ucenic daca il iubeste. Nu-l intreaba ca sa afle de este iubit de Petru – cum putea face asta Hristos, Care cunoaste gandurile tuturora ? -, ci ca sa ne arate cat de mult Ii este la inima purtarea de grija de oile Sale cele cuvantatoare. Odata ce lucru este vadit, atunci va fi vadit si celalalt, anume ca Hristos da mare si nespusa plata celui care se osteneste cu pazirea oilor Sale cuvantatoare, pretuite atat de mult de El.’’[2]
In tratatele de specialitate cat si in scrierile sfintilor Parinti sunt enumerate sistematic calitatile duhovnicului. Aceleasi calitati pe care le-au avut sfintii Apostoli, dar mai presus de toate modelul cel mai fidel de urmat este Domnul nostru Iisus Hristos, apoi aceleasi calitati ale sfintior parinti sunt necesare si in ziua de astazi.
Sfantul Grigorie cel Mare ( Dialogul ) scrie in cartea sa ,,Calea regulei pastorale ,, :,,preotul trebuie sa fie : curat in ganduri, pilduitor in purtare, prudent in tacere, folositor la vorba, cel mai apropiat de fiecare, prin iubirea si compatimirea lui, mai presus de cat altii in rugaciune, prieten smerit cu facatorii de bine, gata oricand sa stea tare prin virtutea dreptatii impotriva viciilor celor vinovati, fara sa-i scada grija vietii interioare, din cauza nenumratelor ocupatii de dinafara, fara sa se lase a se ingriji de nevoile zilnice cu scuza ca se ocupa cu cele launtrice.[3]
Dar preotii patristici s-au aplecat cu grija pioasa chiar asupra vietii preotesti si i-au consacrat tratate de o importanta deosebita pe care istoria preotiei le cunoaste bine. Ierodiaconul Efrem Sirul, episcopul Grigorie de Nazianz, ierodiaconul Ioan Gura de Aur, episcopul Ambrozie si episcopul Grigorie cel Mare, au scris tratate despre preotie in care au turnat tot entuziasmul dar si toata framantarea si constiinta covarsitoarei greutati a misiunii preotesti. Principiile acestor tratate sunt faurite in focul experientei preotesti si luminate de soarele Sfintei Scripturi.
Apoi in lucrarea preasfintitului Andrei numita « spovedanie si comuniune » calitatile duhovnicului sunt inpartite in calitati sacerdotale, calitati morale si calitati intelectuale. Calitatile morale cele mai importante pe care lenumera sunt : curatia vietii, credinta nestramutata, dragostea care naste rabdare, blandete si severitate binefacatoare,[4]smerenia.[5]
Dragostea dezinteresata in cazul duhovnicului, din care izvorasc bunatatea, rabdarea, intelegerea si smerenia, este cea mai importanta virtute.[6]
Apoi referindu-se la calitatile intelectuale scrie : ,,in ce priveste instructia preotului duhovnic, mai intai de toate el trebuie sa fie un bun teolog, cunoscatoar al Sfintelor Scripturi si al invataturii de credinta...,, apoi ,, trebuie sa fie cunoscator al normelor canonice privitoare la viata crestina.’’[7]
Insa cele mai importante pentru un duhovnic raman dupa prea sfintitul Andrei : viata curata, pregatirea intelectuala si experienta[8] vietii duhovnicesti.
2.Calitatile morale ale duhovnicului si efectele lor asupra fiilor duhovnicesti.
Preotul care este solicitat de catre un credincios sa-l accepte ca fiu duhovnicesc se gaseste in mare dilema. Pe de o parte isi da seama ca nu are calitatile necesare, iar pe de alta parte dragostea ii cere sa nu refuze aceasta solicitare. Isi da seama ca duhovnicia este o datorie a celui cunoscator, parintele sufletesc avand datoria nu numai de a dezlega ci si de a invata. Parintii din vechime nu se grabeau sa dea sfaturi nici atunci cand cunosteau multe lucruri, ci asteptau sa li puna intrebari la care raspundeau sau nu, dupa cum le spunea constiinta.
Acum lucrurile s-au schimbat foarte mult, de cele mai multe ori se asteapta doar de la preot schimbari si sacrificii .S-a uitata din partea credinciosului, ca intre preot si enoriasi sau fii duhovnicesti trebuie sa fie o stransa legatura. Duhovnicul are datoria de a invata, de a se ruga pentru pentru comunitatea in care traieste,de a tamadui sufletul bolnav ce vine la el, dar la randul lor fii duhovnicesti au datoria de al asculta pe preot si de a se ruga pentru el. Rugaciunile facute de altii sunt necesare si sunt eficiente atunci cand te rogi si tu insuti. Bineinteles ca parintele duhovnicesc mai mult ca oricine, il cunoaste pe ucenic si e dator sa sufere impreuna cu el si sa se roage pentru el. Foarte frumos subliniaza Sf.Antonie cel Mare, impreuna conlucrare in rugaciune spunand : ,,Nici eu, nu te miluiesc, nici Dumnezeu, daca tu insuti nu te vei silisi, nu te vei ruga lui Dumnezeu.[9] Insa atunci cand exista aceasta conlucrare in rugaciune foarte mult ajuta rugaciunea pe ucenic si invers. Rugaciunea parintelui duhovnicesc il intareste pe ucenic in lucrarea faptelor bune, ii da nadejde ca nu este singur. Isasi rugaciunea in sine ne arta ca Dumnezeu este cu noi, iar sprijinul dat de parintele duhovnic creste mult mai mult certitudinea ca Dumnezeu ne asculta. Plecand de la afirmatia Sfantului Apostol Iacov ,, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului’’ (Iac.5.16), vom putea spune ca mult poate rugaciunea osarduitoare pe care parintele o face pentru ucenic, in rugaciunile particulare dar mai ales atunci cand il pomeneste la proscomidie si Sfanta Liturghie.
Preotul prin toate calitatile sale trebuie sa convinga pe fii duhovnicesti ca sa imbratiseze calea care duce spre Hristos. Sfantul Ioan Gura de Aur scrie : ,, Noi, insa, nu trebuie sa-l facem pe pacatos mai bun cu sila, ci prin convingere.(...) De aceea este nevoie de multa dibacie ca bolnavii, de buna voie, sa fie convinsi sa se supuna ingrijirilor preotilor ; si nu numai atat, ci chiar sa le multumeasca pentru ingrijire.’’[10]
Preotul trebuie sa fie el model pentru fii duhovnicesti. El trebuie sa se roage mai mult ca fii sa-i urmeze,el trebuie sa fie bland,cucernic.El trebuie sa fie cu frica de Dumnezeu, iubind Biserica si astfel enoriasii la randul lor urmeaza sfaturile, invataturile si exemplu pastorului lor.
3. Calitatea de medic curant al sufletului
Pacatul este o boala sufleteasca grea si complicata. De aceea, in calitatea sa de medic curant al sufletului, duhovnicul trebuie sa aiba si pricepere, dar si dragoste si rabdare.Chiar daca contextul istoric si social in care traim este mult diferit de cel in care traiau marii duhovnici de odinioara, experienta si modelul lor de a gandi sunt actuale.
In aparenta spovedania este simpla de fapt, insa este lucru cel mai delicat si, prin urmare cel mai anevoios. In dreptul lui se cere intreaga iscusinta a preotului asa cum pentru un medic trupesc, cel mai greu lucru este aflarea diagnosticului, tratamentul urmand a se aplica in raport cu descoperirea naturii suferintei.Ca este foarte greu sa te spovedesti se vede usor din faptul ca din multimea crestinilor abia un minim procent fac acest lucru in mod constant chiar daca numarul celor care pastreaza cat de cat legatura cu Biserica este mare. Iar dintre ce i ce se spovedesc, doar unul dintr-o mie stie sa faca aceasta in adevaratul si deplinul sens al cuvantului.[11]
Si chiar daca astazi toti preotii sunt duhovnici de drept, pe adevaratii duhovnici, cei de fapt ii descoperim atat de rar si atat de greu, ca drumul spre un asemenea punct de intalnire capata cu adevarat caracterul unui pelerinaj.
Penru a fi cu adevarat calauza si tamaduitor duhovnicesc, trebuie ca duhovnicul sa tina ,,invataturile cele sanatoase’’ , altfel spus sa fie desavarsit ortodox, iar in lucrarea sa de vindecare a sufletului sa urmeza cu credinciosie invatatura parintilor din vechime.[12] De aceea trebuie mare atentie in acest rol de preot duhovnic pentru ca avem sansa sa-l castigam pe fiul duhovnicesc pentru viata cea vesnica dar putem sa si-l pierdem din cauza neiscusintei duhovnicesti. Putem sa-l vindecam sau putem sa-i facem o rana mai mare. De aici necesitatea ca preotul sa fie cu adevarat marele prieten, omul de toata nadejdea si increderea pentru oricare din enoriasii sai. Prietenia adevarata premerge oricarei destainuiri, fiindca nimeni nu va incredinta taina sufletul unui preot pe care nu-l simte ca pe un prieten.
Preotul duhovnic nu divulga niciodata, orice ar fi, pacatele marturisite.[13] Fii duhovnicesti capata mare incredere in prietenul lor sufletesc cand exista deplina incredere si sinceritate. Dar vai de preotii care divulga secretul marturisirii caci si el se pagubeste dar sip e fii duhovnicesti ii pierde.
Dar mai inainte de toate, cea dintai conditie a exercitarii paternitatii duhovnicesti este deplina sanatate sufleteasca. Nepatimirea il face pe duhovnic vrednic de luminare de la Dumnezeu in lucrarea sa, el primind lumina Duhului, apoi pe aceasta cale primeste de la Dumnezeu un dar deosebit de folositor in lucrarea sa : puterea de a cunoaste inimile (cardiognosia). Parintele duhovnicesc, dupa cum spune Sfantul Irineu, ,,scoate la iveala cele ascunse ale oamenilor’’ numai si numai ,, spre folosul lor’’.[14] Iar Sfantul Grigorie de Nazianz scrie : ,, Trebuie sa fiu eu mai intai curat si apoi sa curet pe altii. Sa fiu eu intelept, ca sa inteleptesc pe altii. Sa fiu eu lumina ca sa luminez pe altii. Sa fiu eu aproape de Dumnezeu ca sa apropii pe altii. Sa fiu eu sfant ca sa sfintesc pe altii. Ca sa conduc cu mana ca sa sfatuiesc cu pricepere.’’[15]
O alta calitate a duhovnicului care il ajuta pe fiul duhovnicesc este smerenia. Ea se manifesta mai ales prin sentimentul duhovnicului ca este el insusi pacatos, si inca unul mai mare decat cel aflat in grija sa.Aceasta calitate incearaca sa destepte in suflet dorinta si hotararea de inoire, de desavrsire, pe cat este omeneste posibil, dupa Hristos.
In aceata calitate de ,,medic sufletesc’’ duhovnicul trebuie sa aiba un suflet mare si tare in credinta si rugaciune si rugaciune, ca sa-i fie principiu calauzitor al vietii religioase, si sa creeza dispozitia launtrica de a cunoaste si pazi poruncile dumnezeiesti, si de a deschide drumul spre adevarata viata crestina ; sa aiba o minte linistita si cu ganduri curate, plina de speranta si bucurii sufletesti, sa fie stapanit de bunatate, stiind ca este daruit de Dumnezeu cu darul vindecarii si impacarii sufletelor ranite de pacate ; duhovnicul sufera cu cel ce sufera, fata de orice pacat si pacatos, nu-l acuza pe om ci doar pacatul, nu-l nelinisteste mai tare pe fiu, ci spune ca Dumnezeu vede si stie toate, El le judeca si le iarta, caci este milostiv si cere ca noi sa ne indreptam viata, sa nu ramanem in pacat. Duhovnicul trebuie sa urmareasca pe cat posibil cresterea duhovniceasca a fiilor duhovnicesti. Sa le dea tratamentul necesar pentru vindecarea ranilor sufletesti . Sa-i faca sa constientizeze gravitatea pacatului dar nu numai atat ci sa-I convinga sa se lepede de pacat. In zadar pedepseste, in zadar da canoane mari daca fii nu se indreapta si nu devin mai buni. Canonul nu este pedeapsa ci este un indreptar pe care il urmeaza un om deja convins ca vrea sa se lepede de pacat. Prin cacon se urmareste indreptarea fiilor duhovnicesti, preocuparea zilinica care ii fereste sa pacatuiasca si nu pedepsirea lor.Omul modern intelege prin canon o pedeapsa si nu un indreptar duhovnicesc. Nu cunosc de cele mai multe ori sensul rugaciunii a metatniilor dar chiar sensul si rolul marturisirii. Este nevoie de multa sarguinta din partea preotului, este nevoie sa lucreze cu timp si fara timp, prin toate metodele posibile pentru intoarcerea, trezirea si indreptarea fiilor duhovnicesti.
4.Pregatirea intelectuala
De aceea am considerat ca pe langa calitatea de medic curant sufletesc, preotul trebuie sa fie si un bun predicator atat prin fapte cat si prin cuvinte.
Mantuitorul Iisus Hristos, in tot timpul vietii Sale pamantesti, a predicat neancetat si pretutindeni. Apostolii au facut deasemenea, au predicat cu timp si fara de timp,in vremuri foarte grele si de prigoana, si in orice situatie.[16] Domnul nostru Iisus Hristos a poruncit zicand : ,,Drept aceea, mergand, invatati toate neamulrile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si a sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua.Si iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.Amin.’’ (Mt.28.19-29) Iar Sfantul apostol Pavel scrie corintenilor : ,, Caci daca vestesc Evangheila, nu-mi este lauda, pentru ca sta deasupra mea datoria. Caci, vai mie daca nu voi binevesti !’’ ( I Cor.9.16). Si apostolii, la randul lor, lasandu-si urmasi prin orase si cetati, le dau, ca prima obligatie, aceeasi indatorire, de a predica.Sfantul Apostos Pavel scrie lui Timotei ,, Propovaduieste cuvantul, staruieste cu timp si fara de timp, mustra, cearta, indeamna, cu toata indelunga rabdare si invatatura’’.(II Tim.4.2).
Prin predica, apostolii au luminat lumea, au transformat-o, au adus-o la Hristos, de aceea si preotul, facandu-se partas darului apostolicesc de a propovadui Evanghelia, are obligatia de a predica. Adevarat cunostinta se obtine prin curatia sufletului si a mintii. De aceea preotul trebuie sa se pregateasca mereu pentru predica prin citirea Sfintelor Scripturi, prin rugaciune si aprofundare scrierilor Sfintilor Parinti. Intelepciunea preotului are mare influienta asupra fiilor duhovnicesti. O predica buna este aceea care raspunde la trebuintele, intrebarile si durerile sufletesti ale tuturor credinciosilor, care face cunoscute invataturile crestine pentru intarirea credinciosilor.
Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur cu referire la predica si predicator : ,, Preotul nu-i scutit de munca sarguincioasa si continua sa munciasca si atunci cand are un deosebit talent oratoric – si sunt putini de acestia ! – pentru ca nu te nasti cu talent oratoric, ci il dobandesti prin studiu. De-ai ajunge in varful lui, chiar atunci te paraseste, dac nu-ti cultivi talentul oratoric prin necontenit studiu si prin neintrerupt exercitiu.’’[17]
Preotul trebuie sa aiba un larg orizont si o intelegere adanca asupra problemelor vremii, asupra omului, sa stimuleze educatia morala crestina, omenia buna intelegere, dreptatea si progresul duhovnicesc.[18]
Concluzie.In incheierea acestei teme as spune ca iubirea ne invata cum sa ne purtam cu fiecare om, cum sa-i vorbim si cum sa-i raspundem tuturor framantarilor si indoielilor lui. Iubirea ne invata sa plangem cu cei ce plang si sa ne bucuram cu cei ce se bucura. Preocuparea sincera si continua pentru mantuirea fiilor duhovnicesti ne va da pentru fiecare inima cheia cu care sa deschidem usa de intrare si de intelegere cu tot omul care doreste adevarul.
BIBLIOGRAFIE
1. Biblia sau Sfanta Scriptura, Edit. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2008 .
2. + Andrei Episcopul Alba Iuliei, ,,Spovedanie si Comuniune’’ Edit.si tiparita de Episcopia Ortodoxa Romana Alba Iulia ,1998 .
3. Buga, Ion, Pr. Prof., ,, Pastorala Calea Preotului”, Ed. Sf. Gheorghe – Vechi, Bucuresti, 1999 .
4. Carciuleanu, Preot, Ion, ,, Divinitate,Societate, Om’’,Editura Pim, Iasi, 2007 .
5. Sfantul Grigorie cel Mare ( Dialogul ), ,,Calea Regulei Pastorale’’, E.I.B.M.B.O.R. Bucuresti- 1996
6. Sfantul Ioan Gura de Aur, ,, Tratatul despre preotie’’,traducere,introducere si note de Pr.Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R. Bucuresti 1998 .
7. Larchet, Jean-Claude, ,, Terapeutica bolilor spirituale’’ , tradusa in rom. Marinela Bojin, Edit. Sofia, Bucuresti, 2006 .
[1] Pr.prof.Ion Buga, ,, Pastorala Calea Preotului”, Ed. Sf. Gheorghe – Vechi, Bucuresti, 1999, pag.7
[2] Sfantul Ioan Gura de Aur ,, Tratatul despre preotie’’,traducere,introducere si note de Pr.Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R. Bucuresti 1998, pag.44
[3] Sfantul Grigorie cel Mare ( Dialogul ), Calea Regulei Pastorale, E.I.B.M.B.O.R. Bucuresti- 1996.pag.50
[4] + Andrei Episcopul Alba Iuliei, ,,Spovedanie si Comuniune,, Edit.si tiparita de Episcopia Ortodoxa Romana Alba Iulia ,1998,pp.136 si 142 ;
[5] Idem,pag.145;
[6] Idem.pag.146;
[7] Idem.pag.151;
[8] Idem.pag.161;
[9] Pateric,18, citat de Andrei Episcopul Alba Iuliei, ,,Spovedanie si Comuniune,, Edit.si tiparita de Episcopia Ortodoxa Romana Alba Iulia ,1998,pag.10
[10] Sfantul Ioan Gura de Aur.op.cit.pag.49
[11] Pr.Prof.Ioan Buga,op.cit.pag173
[12] Sf. Simeon Noul Teolog, ,,Cele o suta de capete a lui Calist si Ignatie Xanthopol’’ 14.citat in Jean- Claude-Larchet ,, Terapeutica bolilor spirituale, tradsa in rom. Marinela Bojin.Editura Sofia,Buc.2006,pag.394
[13] Preot Ion Carciuleanu ,, Divinitate,Societate, Om’’Editura Qim.Iasi 2007.pag.114
[14] Jean- Claude-Larchet ,, Terapeutica bolilor spirituale, tradsa in rom. Marinela Bojin.Editura Sofia,Buc.2006,pag.399
[15] Sfantul Ioan Gura de Aur. Sfantul Grigorie de Nazianz si Sfantul Efrem Sirul ,, Tratatul despre preotie’’,traducere,introducere si note de Pr.Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R. Bucuresti 1998, pag.215
[17] Sfantul Ioan Gura de Aur ,, Tratatul despre preotie’’,traducere,introducere si note de Pr.Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R. Bucuresti 1998, pag.126
[18] Preot Ion Carciuleanu.op.cit.pag.132
